O clujeancă a reușit să surprindă un moment de maximă relaxare, duminică dimineață, în inima orașului. Pe o insuliță mică aflată lângă podul Garibaldi, familia de lebede albe, adoptată cu mare dragoste de majoritatea clujenilor, se afla într-o binemeritată pauză🤗.
Lebedele din Cluj au devenit deja un fel de simbol viu al verii de pe Someș. Mulți localnici le urmăresc evoluția cu drag, iar vestea că au împlinit deja 9 săptămâni a adus și un plus de nostalgie. Clujeanca a făcut mai multe fotografii pe care le-a distribuit pe rețelele de socializare.

„Au crescut mult și sunt aproape cât părinții lor”, a remarcat clujeanca, citată de stiridecluj.ro. De la niște ghemotoace pufoase, puii au crescut considerabil, iar prezența lor grațioasă în mijlocul orașului continuă să atragă privirile curioșilor.

Trecătorii, dar și fotografii amatori sau iubitorii de natură, s-au obișnuit să le caute pe malurile Someșului, între Parcul Central și zona Garibaldi. Uneori înoată în formație perfectă, alteori se joacă între ele sau se odihnesc la umbră, dar mereu reușesc să aducă un moment de liniște într-un oraș în continuă dezvoltare.
