Fostul căpitan de legendă al „feroviarilor” vrea să revină în Superligă după 12 ani. „Iubesc România, iubesc Clujul!”

Ricardo Cadu CFR

Ricardo Cadú (44 de ani), fostul fundaș central și căpitan de la CFR Cluj, a spus că vrea să se întoarcă în Gruia din vară.

Ricardo Cadú o părăsea pe CFR în 2014, după ce adunase 250 de meciuri, 30 de goluri și două pase decisive în tricoul „feroviarilor”.

S-a retras în 2021, iar din 2022 este la Pacos Ferreira, în liga a doua din Portugalia, acolo unde a îndeplinit rolurile de asistent, scouter și director sportiv.

Cadu a spus că iubește CFR-ul și așteaptă telefonul din Gruia pentru a deveni noul director sportiv al echipei. Susține că a vorbit cu Iuliu Mureșan în luna octombrie, când acesta revenea ca președinte.

„Când a venit Iuliu Mureșan, am vorbit cu el și chiar vreau să mă întorc la CFR. Iubesc România, iubesc CFR! Am lucrat ca director sportiv doi ani și sunt pregătit să fiu la un club precum CFR.

Nu am vorbit să mă întorc la club. Știu că s-a vorbit, dar nimeni nu a vorbit cu mine. Normal că vreau să merg”, a spus Ricardo Cadu, la emisiunea „Digi Sport Special”.

Întrebat cum ar fi gestionat situația lui Ciprian Deac, lăsat de clujeni în afara lotului, Cadu a răspuns:

„Ca să fie toți mulțumiți, aș fi vorbit cu Deac și i-aș fi zis situația. Trebuie vorbit cu el, să vină antrenorul, conducerea, să îi spună că nu mai e nevoie de el. Trebuie vorbit cu persoana, nu se poate face pe ascuns.

Am jucat împreună mult timp. Într-adevăr, e o retragere forțată, dar în fotbal asta este, are și el o vârstă. Se întâmplă. Ca jucător e greu să înțelegi că ai ajuns la sfârșit: toată viața ai jucat și poate crezi că mai poți, dar antrenorii și conducerea poate au altă părere.

Știu că e greu, chiar merită respect pentru ce a făcut la CFR. Dar nu pot să vorbesc, pentru că nu știu ce se întâmplă la CFR. Părerea mea e că ar trebui să fie bine gestionată, nu vorbim de orice jucător, ci de Ciprian, care a făcut ce a făcut la CFR. Eu nu pot să vorbesc, chiar nu știu.

Sincer, nu mă gândeam că va juca atât la CFR. El și Camora sunt două persoane care chiar merită respect”.

Pe numele său adevărat Ricardo Manuel Ferreira Sousa (44 de ani), Cadú a jucat în România în perioada 2006-2014 la CFR Cluj, fiind și căpitanul formației ardelene. El deține și cetățenie română.

Cadú este unul dintre cei mai de succes fotbaliști din ultimii ani din România, reușind în intervalul 2008-2012, să ridice din postura de căpitan opt trofee pentru CFR Cluj: trei campioante ale României (2008, 2010, 2012), trei cupe ale României (2008, 2009, 2010) și două supercupe (2009, 2010).

Ricardo Cadú este în acest moment al optulea jucător străin în topul celor mai multe meciuri oficiale jucate în istoria fotbalului din România.