Fostul antrenor de la CFR este prezent la Cluj-Napoca. “Am un contract”

andrea-mandorlini

Deși Andrea Mandorlini a fost demis din funcția de antrenor principal al lui CFR la finalul lunii ianuarie, acesta nu s-a întors în Italia și încă se află la Cluj-Napoca. 

Mandorlini nu mai face parte din staff-ul CFR-ului de aproape două luni, iar după demiterea sa, Adrian Mutu i-a luat locul pe banca grupării din Gruia. Totuși, italianul se află în continuare la Cluj-Napoca și susține că are un contract de colaborare în Ardeal.

Andrea Mandorlini a fost intervievat în exclusivitate de TorinoGranata.it şi a mărturisit că deocamdată colaborează în România, cu Clujul. 

”Am lăsat echipa pe locul 2 în clasament. Așa a fost situația, dar am un contract de colaborare tehnică. Mai stau puțin aici (n. red. – la Cluj-Napoca), apoi voi vedea dacă mă întorc în Italia sau rămân în străinătate”, a spus Mandorlini.

Italianul a recunoscut că nu a fost sunat de nicio altă echipă, însă a anunțat că își dorește să antreneze din nou în România. În al doilea mandat la CFR Cluj Mandorlini a antrenat 27 de partide şi a avut 11 victorii, 9 remize și 7 înfrângeri.

Leave a Reply