Filmul românesc “Un loc sigur”, în regia Ceciliei Ștefănescu, vine în avanpremieră la Cluj, cu toată echipa

Film Romanesc

Înainte de premiera națională, filmul românesc “Un loc sigur”, în regia Ceciliei Ștefănescu,va putea fi văzut în cadrul unor proiecții speciale în prezența echipei, la Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara, București, Constanța și Iași.

La Cluj avanpremiera va avea loc la CINEMA VICTORIA, joi, 5 martie, de la ora 20:00, în prezența echipei și va fi urmat de o sesiune de Q&A.

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere. Sub forma unui drama-mystery de atmosferă, filmul explorează astfel identitatea feminină contemporană, presiunile sociale și fragilitatea ideii de „siguranță”.

Un loc sigur a fost selectat toamna trecută în secțiunea First Feature a celei de-a 29-a ediții a Tallinn Black Nights Film Festival (PÖFF).

Elise Jagomägi, selecționera Festivalului Black Nights, a declarat despre film că „explorează cu intensitate dramatică adâncurile feminității. Marina Palii interpretează rolul Luciei, un personaj memorabil prin forța și vulnerabilitatea sa. Ea dă glas unei lupte interioare pe care mulți o trăiesc, dar puțini îndrăznesc să o recunoască. Camera poartă spectatorul într-o călătorie în care lumina verii și umbrele dorului se întrepătrund, dezvăluind natura fragilă a aparentei permanențe a iubirii.”

În rolurile principale, îi regăsim pe Marina Palii, Virgil Aioanei, Bianca Cuculici, Rolando Matsangos și Emil Măndănac. Din echipa filmului mai fac parte Luchian Ciobanu (imagine), Roxana Szel (montaj), Alexandra Alma Ungureanu (scenografie și costume), Sebastian Zsemlye (sunet), Tudor Giurgiu și Oana Bujgoi-Giurgiu (producători) și Vlad Rădulescu (co-producător).

Un loc sigur, debutul regizoral al scriitoarei și scenaristei Cecilia Ștefănescu, va intra în cinematografele din toată țara începând cu 13 martie.