Aventura portarului italian Alessandro Micai (32 de ani) în fotbalul românesc, la CFR Cluj, a ajuns la un final prematur și dezamăgitor, notează monitorulcluj.ro.
Transferat cu așteptări mari – fiind văzut ca un posibil succesor al lui Otto Hindrich – Micai a dezamăgit rapid în scurta sa ședere în Gruia.
Goalkeeper-ul italian a încasat patru goluri în singurele două meciuri disputate în tricoul CFR-ului. Momentul decisiv a fost duelul spectaculos cu FC Botoșani, încheiat la egalitate, 3-3.

Sursă foto: https://www.ilcosenza.it/
În acea partidă, portarul adus vara trecută de la Cosenza a fost direct responsabil pentru toate cele trei goluri încasate, stârnind disperarea antrenorului de la acea vreme, Dan Petrescu, și a suporterilor prezenți la stadion.
Imediat după meci, Dan Petrescu le-ar fi cerut conducătorilor clubului să renunțe la serviciile lui Micai. Din acel moment, italianul n-a mai fost inclus nici măcar pe foaia de joc, marcând practic sfârșitul carierei sale la CFR Cluj.
Mai mult, în urma unui conflict cu antrenorul de portari, el n-a mai fost primit să se antreneze nici cu prima echipă, astfel că în ultima sa perioadă la CFR se antrena doar în sala de fitness.
Italianul chiar i-a reclamat la FIFA pe șefii clubului din Gruia pentru neplata salariilor și, din informațiile obținute de monitorulcj.ro, Micai s-ar fi întors în țara sa natală, convins că nu va mai juca pentru CFR și dezamăgit de situația sa actuală.
Experiența sa în România a fost prima în străinătate pentru el. Micai a venit la CFR în 4 iulie 2025. Până acum a mai bifat echipe precum Como, Bari, Salernitana și Reggina și a adunat peste 250 de prezențe în Serie B.
- 300.000 de euro este cota sa de piață, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
După 16 etape, CFR Cluj se află pe locul 12, cu 16 puncte (3 victorii, 7 egaluri și 6 înfrângeri, golaveraj 21-28). În următoarea etapă, „feroviarii” vor avea parte de un meci de zile mari. Duminică, 23 noiembrie, CFR o va întâlni pe arena din Gruia pe Rapid, care acum e liderul campionatului. Meciul va începe de la ora 20:30.

