Eșec pentru U-BT în primul meci din play-off-ul Ligii Adriatice. „Studenții” au fost dominați la capitolul recuperărilor

Buducnost - U-BT

U-BT a pierdut primul meci, marți seara, la Podgorica, din play-off-ul ABA cu Buducnost, 86 – 73. Formația antrenată de Mihai Silvășan a fost dominată la capitolul recuperărilor. Gazdele au avut 41 de recuperări, în timp ce „studenții” au finalizat partida cu 29. Seria de aruncări de trei puncte în momentele importante și-a spus cuvântul, dar și apărarea clujeană a avut momente în care a fost destabilizată sau nu a găsit cele mai bune soluții.

Formațiile de start au fost următoarele:

Buducnost: Tanasković, Ferrell Jr, Sulaimon, Boutsiele, Bouteille;
U-BT Cluj-Napoca: Russell, Taylor, Molinar Jones, Creek, Ceaser;

Primele zece minute au început bine pentru „studenți”, care au pus în scenă o cursă de 7 – 2. Avantajul s-a mutat însă rapid de partea gazdelor, iar Sulaimon a marcat tripla care a adus această performanță. Lucrurile au continuat totuși să arate bine pentru încă puțin timp. Taylor a băgat tripla, iar după coșul lui Creek s-au distanțat din nou la 5 puncte. Tot acest avantaj a fost însă spulberat de Bouteille, care a marcat 5 puncte singur, iar U-BT a continuat să fie destabilizată. Clujenii nu au mai marcat, iar Nikolic a închis tabela primului sfert.

 

În primele minute ale sfertului al doilea, Buducnost s-a distanțat la o diferență de două cifre. Silvășan a fost nevoit să îl schimbe pe Miletic după ce acesta a faultat în apărare, iar pe bancă, sârbul a cunoscut și fața mai puțin prietenoasă a tehnicianului român.  Nikolić a fost marcatorul celor două libere. Taylor a fost însă prezent la datorie pentru U și a înscris de la distanță din pasa lui Molinar. Clujenii au revenit până la jumătatea acestui sfert la numai 5 puncte diferență, după ce Creek și-a trecut în cont tripla, iar Russell a fost sniper de la libere.

 

Din fericire pentru formația lui Silvășan, muntenegrenii au avut o serie de ratări, iar Molinar a pătruns lejer prin apărarea adversă și a lăsat mingea în coș elegant. Această pătrundere l-a scos din sărite pe antrenorul lui Buducnost, care a răbufnit total la time-out. La pauză, U-BT a intrat cu un avantaj de un punct, 39-40. Taylor a trecut ultimele puncte pe tabelă cu un dunk în acest sfert.

 

După ieșirea de la vestiare, Molinar a deschis scorul celei de-a doua reprize, iar Bouteille a răspuns pentru Buducnost cu 5 puncte consecutive. Creek a continuat pentru clujeni cu 4 puncte, iar Taylor a menținut conducerea cu o altă triplă. După jumătatea sfertului al treilea, ambele ofensive păreau să se dezlănțuie total și, pentru scurt timp, au curs aruncările de la distanță. Mai întâi, Russell a marcat, iar apoi Bouteille și Sulaimon au înfipt și ei aruncările de la distanță, iar muntenegrenii au trecut în avantaj și au încheiat sfertul al treilea la o posesie în favoarea lor.

 

Ultimul act a început tot cu Buducnost în prim-plan. Magee a înscris aruncarea de trei puncte. Ceaser a trebuit să fie schimbat mai apoi pentru încă un fault comis în apărare, de care Nikolic a profitat. Același Magee de la începutul sfertului a marcat încă două triple și adversarii s-au disanțat din nou la o diferență de două cifre. Kulvietis a fost însă atent și a răspuns de la distanță.

 

Magee a fost sancționat cu greșeală tehnică pentru o simulare clară, iar Russell a băgat libera în coș. La sfârșitul unei tranziții în care mingea a trecut pe la toți jucătorii, adversarii au marcat din nou de trei puncte, iar apărarea clujeană a fost dezbinată total. „Studenții” nu au mai găsit răspuns și au fost conduși la 18 puncte în ultimul minut. Scorul final al partidei a fost: 86 – 73.

 

Creek și Russell au fost cei mai buni jucători de la Cluj cu câte 15 puncte, iar Molinar a avut 14. De la oaspeți, Nikolic a finalizat partida cu 18 puncte, iar Bouteille a avut 16. Următorul meci va fi vineri, 8 mai, în BT-Arena de la ora 20:00.

Sursa: baschet.ro

*Foto: Buducnost VOLI/Filip Roganovic