Daruri de Crăciun pentru seniorii de la Centrul de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca din partea administrației locale, cu sprijinul unei companii private. Primarul Emil Boc a făcut cadouri purtând mască, de parcă bătrânețea e o boală și se ia. Cu masca aceea, Boc a scăpat, îl paște, ca în povești, tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte.
“În pragul Sărbătorilor, am avut bucuria de a vizita Centrul pentru vârstnici din Cluj-Napoca, unde am oferit cadouri simbolice din partea comunității noastre. Ca de fiecare dată, am fost primiți cu căldură, emoție și zâmbete sincere.
Acesta este al 20-lea an în care revin cu drag la acest Centru. De fiecare dată transmit un mesaj esențial: ceea ce pentru noi poate părea un gest mic, pentru alții poate însemna enorm. Dacă aveți ocazia să faceți un bine, nu ezitați!”, a transmis Emil Boc, pe Facebook.