Elevii clujeni din clasa a IX-a, respectiv cei de clasa a III-a vor primi, de anul școlar viitor, vouchere pentru activități culturale, respectiv pentru activități sportive.
Elevii din Cluj vor primi vouchere pentru cultură și sport, de la toamnă. Proiectele de hotărâre vor ajunge pe masa consilierilor locali în ședința de luni, 15 aprilie.
Inițiativa a fost anunțată de primarul Emil Boc la începutul anului, fondurile necesare pentru acordarea sumelor fiind prevăzute în bugetul municipiului pe anul 2024. Astfel, elevii de clasa a IX-a din municipiul Cluj-Napoca vor beneficia, din anul școlar 2024-2025, de vouchere culturale, prin care vor putea plăti intrarea la muzee, își vor putea cumpăra cărți sau vor putea planifica excursii.
„Venim cu un proiect, pe care îl vom implementa împreună cu școlile clujene, de acordare de vouchere culturale pentru elevi. Modelul este cel din legea învățământului preuniversitar, din Legea educației naționale. Acolo scrie că, începând cu anul școlar 2024-2025, copiii de clasa a XII-a vor beneficia de un voucher cultural de 250 de lei pentru a participa la activități culturale, pentru a merge la muzee, pentru a cumpără cărți, pentru a face excursii culturale. Guvernul a gradat pe ani, începe cu cei care sunt anul viitor școlar în clasa a XII-a. Este o clasă care nu este prinsă în programul acesta multianual, este clasa a IX-a, care începe în 2024-2025. Atunci, Primăria municipiului Cluj-Napoca va asigura din toamnă elevilor care vor începe clasa a IX-a posibilitatea de a accesa un voucher educațional. Prin aceasta, susținem dimensiunea culturală a elevilor prin participarea lor la spectacole, la expoziții, achiziționare de cărți, vizite la muzee sau excursii culturale. Anul următor urmează altă clasă. Obiectivul este ca niciun elev din ciclul I-XII să nu fie omis de la a beneficia de voucherele culturale. (…) Această investiție se cifrează undeva până la 1,5 milioane de lei pe un an școlar, o cifră pe care municipiul și-o poate permite, fiind vorba de circa 3.000 de elevi care s-ar încadra”, a explicat primarul Emil Boc.
Tot de la toamnă, elevii de clasa-a III-a vor putea beneficia de vouchere sportive, pentru înscrierea în cluburile sportive din municipiu, măsură menită să promoveze padiunea pentru sport în rândul celor mici și să combată sedentarismul.