După cele zece transferuri parafate, Ioan Varga trasează noul obiectiv al grupării din Gruia

MCZoYXNoPTg4ZTg0YWM0ZTg0MTVmODhmNjc1YzQzNWJhMjA1NjAx.thumb

CFR Cluj a profitat de o fereastră scurtă de respiro pentru a bifa nu mai puțin de zece transferuri, însă bucuria a fost de scurtă durată – ardelenii au primit din nou interdicție, conform surselor digisport.ro.

”Obiectiv: Cupa României. Nu vreau să vorbesc mai mult. Îmi doresc să avem o echipă de forță, să avem ce vinde pe viitor, pentru ca echipa să se autosusțină în viitor”, a declarat Ioan Varga.

CFR Cluj a debutat cu dreptul în Cupa României și a învins-o pe Sepsi, scor 3-1. Formația lui Marius Șumudică mai este în grupă cu ”U” Cluj, Petrolul, Concordia Chiajna și Progresul Spartac.

După cele zece transferuri, Șumudică a dezvăluit că CFR mai discută cu încă doi jucători. În cazul în care ar reuși să îi transfere, Șumudică a spus că echipa și-ar depune candidatura pentru calificarea în play-off.

”Încă mai discutăm cu doi jucători. Dacă vom reuşi să-i aducem şi pe ceilalţi doi, care sunt jucători foarte buni pentru campionatul nostru, pot spune că ne depunem candidatura la calificarea în play-off.

Atunci pot spune asta, că CFR se bate cu şanse reale la play-off”, a spus Șumudică.