Ioan Andone, 66 de ani, a reacționat după dezvăluirile legate de salariul uriaș al lui Karlo Muhar de la CFR Cluj.
Mijlocașul croat (30 de ani) avea un contract de 50.000 de euro pe lună, dar susține că nu a mai încasat nimic în ultimele patru luni și a reziliat unilateral acordul. Muhar a declarat că a sesizat FIFA și are de recuperat aproximativ 300.000 de euro de la clubul din Gruia.
Andone a mărturisit că l-a surprins suma pe care patronul Ioan Varga i-a oferit-o croatului și a precizat că, în condițiile financiare actuale ale CFR-ului, el nu ar fi acceptat să preia echipa. Ardelenii sunt în insolvență și încearcă să își revină economic.
Președintele CA de la Corvinul Hunedoara a subliniat că un club trebuie să își construiască bugetul pe măsura resurselor pe care le are, nu pe salarii pe care nu și le permite.
„Doamne ferește, mă! (n.r. – despre salariul lui Muhar) E ceva inuman! Eu n-aș da banii ăștia dacă aș fi patron în România. Dar dacă aș fi la primele patru aș da și eu 50.000 la un atacant care mi-ar da 25-30 de goluri.
Restul aliniez la salariile campionatului. Nu te apuci cu cheltuieli. Nu înțeleg raționamentul, de ce dai dacă nu ai garanția…
O mare prostie! Vor să rămână de actualitate. Eu acum, dacă mi-ar fi venit CFR să mă ia antrenor, nu mă duceam niciodată, niciodată! Indiferent ce garanții. Șumudică o să se chinuie la CFR, îmi pare rău de el.
O să vedem în continuare dacă va putea ține ritmul cu jucători care nu-și iau salariile. Cu insolvența plătești la zi, dar ce bani vei avea?
Am salarii mai mari de 6.000 de euro pe lună la Corvinul. Nu e treaba mea să spun eu dacă ei nu spun public. Hai să terminăm cu astea. La Divizia B erau salarii din astea, de 3-4.000, dar sunt plătite la timp. Asta e cel mai important, ca tu, ca antrenor, să poți lucra cu echipa”, a declarat Ioan Andone, potrivit gsp.ro.
Andone consideră că problemele financiare îi vor complica misiunea lui Marius Șumudică la CFR Cluj, chiar dacă ardelenii au câștigat duminică în fața celor de la FCSB, scor 1-0.