DESCOPERIRE MACABRĂ. Un cioban din județul Cluj dat dispărut, sfâșiat de animale sălbatice

1_3_286998_1761198380_02429_fav

Un cioban a făcut o descoperire macabră în localitatea Nireș, județul Cluj, găsind pe câmp rămășițele sfâșiate de animale sălbatice ale unui bărbat.

Acesta era, de asemenea, cioban la o stână din apropiere și dispăruse de câteva zile, scrie dejeanul.ro.

Deși fusese căutat, cadavrul a fost găsit la doar 300 de metri de stână, conform sursei citate. Autoritățile au fost alertate imediat prin 112.

Însă era mort. Cadavrul bărbatului era mâncat mai bine de jumătate de animale. Locul a fost împânzit de polițiști și criminaliști, care au adunat probe, iar trupul bărbatului a fost transportat la IML Cluj. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

După modul în care bărbatul a fost sfâșiat, se presupune că ar fi fost vorba despre șacali. Acesta este un mamifer carnivor sălbatic, asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, cu coada mai scurtă și cu botul ascuțit, care se hrănește cu animale mici și cu hoituri.