Debut în ply-off. Adrian Mutu despre perspectivele CFR: Plecăm cu a treia șansă

mutu

Sâmbătă, 16 martie, de la 20:00, CFR Cluj va întâlni pe CS U Craiova pe teren propriu.

“Vor fi zece meciuri ca zece finale” spune antrenorul, Adrian Mutu, despre meciurile pe care CFR le are de jucat în campionatul intern.

“Suntem pregătiți, știm importanța și dificultatea acestui mini-campionat, vor fi 10 finale. Plecăm cu a treia șansă, dar încrezători în propriile forțe. Noi ne propunem să câștigăm fiecare meci în parte și vom vedea unde suntem al sfârșit. Noi avem șansele noastre, dar important e să câștigăm noi. Avem sâmbătă un meci greu cu o echipă foarte bună.

Îmi doresc să plecăm cu o victorie, trebuie să fim foarte conectați și pregătiți. Primele meciuri sunt importante, vor da o direcție. Ne așteaptă un program infernal, dar suntem CFR și vrem să jucăm pe ambele fronturi. Se discută mai puțin despre noi, rivalitatea e mai mare între primele două echipe. Va trebui ca noi să demonstrăm pe teren, să câștigăm.

Dacă vom face punctele necesare se va discuta și despre noi. Banii nu sunt un stimulent pentru mine. În primul rând, vreau ca băieții să fie concentrați la meci. Dacă vom câștiga vom aduce și trofee și vom fi răsplătiți. Nu accept la mine în echipă să se pună pe primul loc banul, nu performanța sportivă.

Când ambiția nu e aceea de a câștiga, nu vei face nici bani mulți. Craiova e o echipă puternică, de temut. Noi îi respectăm foarte mult, cred că avem cel mai greu adversar pentru prima etapă”, a declarat antrenorul.

Leave a Reply