De la acorduri clasice la piese energice „din popor”: Damian Drăghici & Brothers, un spectacol total pe scena UNTOLD ONE

6a7799ec80c96_damian-draghici-brothers-untold-one-8-august

Damian Drăghici & Brothers au urcat pe scena principală UNTOLD ONE sâmbătă seara. Startul a fost domol, pe acorduri clasice, dar spectacolul a crescut în intensitate până la piese energice „din popor”.

Primele minute i-au purtat pe fani printr-o fuziune între rock și sonorități lăutărești, iar hituri precum „Mama mea e florăreasă”, „Ileană, Ileană” și „Șaraiman” nu au întârziat să răsune în arenă.

Artistul a implicat publicul direct: baticuri distribuite alături de dansatoare au fost rapid preluate de spectatori, care și le-au pus pe cap completându-și ținutele de festival. Tot din mâna lui Drăghici au ajuns în public și bețele de tobă, iar o norocoasă a reușit să prindă unul.

Concertul a avut însă și clipe de liniște profundă. Într-un moment special, Drăghici le-a vorbit celor de pe Cluj Arena: „acesta este momentul vostru”, iar apoi a propus un minut de respirație și reflecție – pe care l-a numit „cel mai frumos dar” al vieții.

Foto: Monitorul Cluj