Daniel David, printre posibilii candidați la prezidențiale. Este propus de Kelemen Hunor

4cda29bee35ea4053f098f1858ee4b2c

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a afirmat într-o emisiune la Digi 24 că un eventual candidat comun la alegerile prezidențiale din 2025 nu trebuie să fie unul dintre președinții partidelor care alcătuiesc coaliția.

Acesta a spus că primul scrutin prezidențial trebuie făcut cât mai repede și a oferit și câteva idei de candidați, printre care și rectorul UBB, Daniel David.

„Sunt câteva personalităţi de acest gen, dacă vrem să căutăm în zona academică avem pe Daniel David, profesor universitar, rectorul UBB, nu am vorbit cu el, e părarea mea personală. Dacă vrem ceva din zona politică putem vorbi de Daniel Funeriu, de Toader Paleologu, de Crin Antonescu, personalităţi care au şi capacitatea şi calitatea intelectuală şi calităţile umane, politice. Dar nu am vorbit cu ei (…) Şi Nicuşor Dan, dar trebuie să fie de acord toată lumea cu acest candidat”, a spus liderul UDMR.

Kelemen Hunor a enumerat și calitățile pe care trebuie să le aibă acest candidat: „un om familiarizat cu lumea politică, care este acceptat de toate partidele şi care poate să stârnească emoţii şi poate să intre într-o dezbatere politică şi are calităţile necesare pentru a fi preşedintele României”.

Iată ce răspunde rectorul UBB, pe blogul său personal, la propunerea de candidatură:

“Am văzut că în spațiul public circulă și numele meu, din zone mai formale sau mai informale, ca unul dintre potențialii candidați proeuropeni la alegerile prezidențiale din 2024. Probabil că numele meu a apărut ca urmare a angajamentelor mele publice constante pentru România euroatlantică, accentuate în perioada alegerilor din 2024, care să fie a tuturor, nu doar a unora! Dar aceste angajamente pentru România euroatlantică nu au fost pentru o potențială candidatură de acest fel, ci reprezintă ceea ce am ca valoare cardinală și care rămâne astfel pentru mine indiferent de această situație punctuală”.

Citiți răspunsul complet al lui Daniel David: Despre candidatura la alegerile prezidențiale 2024.

 

Leave a Reply