Înaintea meciului direct din Supercupa României dintre FCSB și CFR Cluj, Dan Petrescu a participat la o conferință de presă și printre altele a vorbit și despre jucătorii bucureșteni, echipa care a câștigat ultimele două titluri de campioană în SuperLiga.
„Avem 5 jucători absenţi, dar aceasta nu este o scuză, jucăm ca întodeauna să câştigăm trofeul. Jocurile de pregătire sunt diferite de cele oficiale. Am folosit mulţi jucători în partidele de verificare. Anul acesta şi noi şi FCSB avem probleme în ceea ce priveşte jucătorii under. Când o echipă câștigă două campionate la rând, e normal să fie favorită. La ultimul meci al naționalei erau 8 jucători la națională de la ei, plus Radunovic.
Au cei mai buni jucători din România, dar asta nu înseamnă că vor câștiga lejer campionatul. FCSB joacă ofensiv, au jucători mulți, buni.
Ar fi greu să nu ajungă într-o grupă europeană, dar nu mai există meciuri ușoare. Mai ales primul meci în Andorra, va fi greu, e o altfel de căldură, e teren sintetic”, a spus Dan Petrescu.
FCSB – CFR Cluj, echipele probabile
FCSB: Târnovanu – Cercel, M. Popescu, Ngezana, Radunovic – Șut, Chiricheș – Cisotti, Olaru, Fl. Tănase – Bîrligea
- Rezerve: Zima, Graovac, Alhassan, Toma, Crețu, Perianu, Gheorghiță, Miculescu, Alibec, Politic, Ștefănescu, Vlăsceanu
- Antrenor: Elias Charalambous
CFR Cluj: Hindrich – Bosec, Bolgado, Sinyan, Camora – Muhar, Djokovic, Emerllahu – Șfait, Postolachi, Kamara
- Rezerve: Gal, Omeruo, Dumbrăvanu, Abeid, Islami, Păun, Fică, Deac, Gjorgjievski, Juric, Ciubăcan, Kresic, Samake
- Antrenor: Dan Petrescu
Arbitru: Marian Barbu