Calea ferată Cluj-Oradea: lotul 4 Aleșd–Oradea, la 60% execuție

Cum avansează lucrările la calea ferată Cluj-Oradea. Când se va putea circula pe cei 166 kilometri

Foto: Ziua de Cluj

Lucrările de modernizare și electrificare a căii ferate Cluj-Napoca – Oradea – frontiera cu Ungaria continuă. O filmare aeriană realizată în 7 noiembrie 2026 de Marian Marin arată evoluția șantierului pe tronsonul Aleșd – Episcopia Bihor, ultimul dintre cele patru loturi ale investiției. Acesta are o lungime de 46,74 kilometri, iar valoarea contractului depășește 2,4 miliarde de lei, fără TVA. Potrivit datelor CFR aferente lunii octombrie, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 64,51%.

Contractul a fost semnat în decembrie 2022 cu asocierea Webuild – Impresa Pizzarotti – Salcef. Proiectul prevede electrificarea traseului, modernizarea infrastructurii feroviare, dublarea liniei pe aproximativ 18 kilometri și reabilitarea stațiilor Tileagd, Oradea Est, Oradea și Episcopia Bihor. După finalizare, trenurile de călători vor putea circula cu viteze de până la 160 km/h.

Constructorul a anunțat în septembrie că peste 70% din cadrul șină-traversă fusese deja montat, iar trenurile circulau pe anumite porțiuni de linie nouă. Lucrările se concentrează inclusiv în municipiul Oradea, unde la începutul lunii noiembrie s-a intervenit la pasajul feroviar de pe strada Crângului.

Modernizarea întregii magistrale Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, cu o lungime de aproximativ 166 de kilometri, este însă departe de finalizare. Cel mai întârziat tronson este Poieni – Aleșd, care avea în septembrie un progres fizic de numai 40,4%. Potrivit informațiilor prezentate la începutul lunii noiembrie pe baza datelor Ministerului Transporturilor, circulația trenurilor electrice pe întreaga rută Cluj-Napoca – Oradea este estimată abia pentru anul 2029.

Sursa: Media9