Un clujean, aflat la o secție de votare din Cluj-Napoca a fost constatat că cineva votase deja în locul lui
Potrivit Știri de Cluj, R:V.S. a mers să voteze la secția 147, la Expo Transilvania, iar după preluarea documentului s-a dus să ia buletinele de vot și să semneze procesul verbal. Atunci a constatat, însă, că în dreptul numelui său semnase deja cineva, deci practic, altcineva își exprimase votul în numele lui. Acest lucru ar fi fost cauzat de o încurcătură, persoana respectivă fiind arondată defapt la altă secție, alăturată. În cele din urmă clujeanul a reușit să voteze, însă a durat 30 de minute până cei de la secția 147 s-au dumirit cum să procedeze în acest caz, iar omul a fost nevoit să semneze un proces verbal de constatare a întregii încurcături.
R.V.S. a declarat pentru Știri de Cluj că este inadmisibilă neglijența celor de la secția de votare 147 din Cluj-Napoca și că nu este permis să nu observi unde semnează un votant.