Președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj (54 de ani), a anunțat că echipa din Gruia speră să obțină amânarea meciului cu Oțelul Galați, programat la finalul acestei săptămâni.
Oficialul lui CFR a anunțat într-o intervenție la Fanatik că a înaintat o solicitare pentru reprogramarea acestui meci.
Motivul? „Feroviarii” vor juca joi, 21 august, în Suedia, contra lui Häcken, în prima manșă din play-off-ul pentru grupele Conference League, urmând ca returul să aibă loc la Cluj, o săptămână mai târziu.
Cererea CFR-ului s-a lovit, însă, de refuzul gălățenilor, care își doresc ca acest meci să se dispute în condiții normale, adică la data la care a fost programat inițial. Conform programului stabilit, disputa dintre Oțelul și CFR va avea loc duminică, 24 august, de la ora 16:15, pe arena de la Galați.

Care a fost răspunsul primit de CFR Cluj când a cerut amânarea încă unui meci din SuperLiga. Sursă foto: Flaviu BUBOI/SPORT PICTURES
Balaj: „Dacă asta nu e situație excepțională, nu mai știu care e”
„I-am rugat pe cei de la Galați să amânăm meciul, sper să se răzgândească, să nu-și imagineze că dacă vom juca acolo, vom folosi o echipă cu care să nu încercăm să câștigăm.
Am cerut cu mult timp înainte amânarea acestui meci, ei au declinat solicitarea noastră. Regulamentul spune că dacă sunt cazuri speciale, atunci meciurile se amână doar la solicitarea unei echipe.
S-a considerat că nu e o situație excepțională să vii din Suedia, după ce joci pe un teren sintetic, cu anumiți jucători accidentați, să joci la ora 16:30 la Galați în luna august, când temperaturile știm care sunt în sudul României în perioada aceasta a anului și apoi să te întorci să joci returul și să califici pentru că reprezinți fotbalul românesc și încerci să aduci puncte în competiția europeană.
Dacă aceasta nu e o situație în care un club să fie sprijinit, atunci nu mai știu ce ar însemna să fie o situație excepțională”, a declarat fostul arbitru pentru sursa citată.

În cazul în care vor trece de suedezii de la Häcken, feroviarii își vor asigura locul în grupele Conference League.
„Feroviarii” și-au început campania europeană în primul tur preliminar din Europa League, dar după ce le-au eliminat pe Paksi și Lugano, Sporting Braga s-a dovedit mai puternică decât formația lui Dan Petrescu, care a retrogradat în a treia competiție europeană.