Compania de Apă Someș a finalizat lucrările de extindere a rețelei de apă în 3 sate

Compania de Apă Someș S.A., operator regional de apă aflat sub autoritatea forului administrativ județean, a finalizat lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă în localitățile Borșa, Borșa Cătun și Giula din comuna Borșa.

Investiția a vizat prelungirea actualei rețele de alimentare cu apă pe o lungime de 6,233 km. De asemenea, lucrările au mai vizat amenajarea a 44 de cămine de vane și a doi hidranți supraterani, pentru alimentarea cisternelor de pompieri în cazul producerii unor incendii.

„Vorbim despre o nouă extindere a rețelei publice de apă a județului Cluj în urma căreia sute de clujeni vor beneficia de apă potabilă de calitate, furnizată în sistem continuu, 24h/7”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Lucrările au fost finanțate de Consiliul Județean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare-I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate de acesta Companiei de Apă pentru investiții.

Add a comment Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *