Comentariu la nervi. “U”, captivă în propria-i mediocritate

IMG_6945

“U” Cluj este și pare că rămâne o echipă imprevizibilă; și astăzi nu în sensul bun, după 1-2 cu Petrolul. Oricâți bani s-ar pompa în salarii, oricâte transferuri s-ar face, formația nu poate să-și depășească niște limite; mentale, nu fizice. Stă captivă în propria-i mediocritate. E ca un alpinist care încearcă să urce mai sus pe un pisc înghețat și nu poate, alunecă mereu înapoi. Pentru că probabil e mulțumit în sinea lui cu atât.

Va ajunge Universitatea să joace barajul pentru cupele europene? Sau pe cel pentru evitarea retrogradării? Ambele variante sunt pe masă, încă o “losereală” ca sâmbătă și gata, echipa e pe buza prăpastiei.

La eșecul de sâmbătă au contribuit toți, fiecare cu “talentul” său. Sabău, cu filosofia sa conservatoare, Gertmonas, cu frica sa de a ieși din poartă, Oancea, cu centrările sale nefericite, Roger, cu absența sa din joc, Bic, cu pasele sale mereu înapoi, Simion, cu tehnica lui rudimentară, Anselmo, cum a ajuns ăsta în România?, și, last but not least, Daniel Popa, artizanul golului victoriei “petroliste”, pasă greșită și repliere deficitară. Că domnul Popa încă pășește pe norișori după golul de la Sibiu și e mut de propria-i admirație.

Prea plini de ei datorită seriei de meciuri fără eșec, cu un gol încasat în opt meciuri, cei de la “U” au vrut să lase statistica să joace contra Petrolului. Și probabil “statistica” a încasat două goluri și tot ea nu a egalat, în ciuda agitației din final. Iar acum, iată, s-a schimbat statutul Universității, de la candidată la locul 7 la o grupare aflată cu spatele la zid. 🤦‍♂️

Leave a Reply