Un clujean a fost condamnat marți, 15 aprilie 2025, la un an de închisoare cu suspendare, după ce și-a abandonat cele patru fetițe și a refuzat să le plătească pensie alimentară.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Huedin și poate fi atacată cu apel, potrivit stiridecj.ro.
Conform sursei citate, ancheta a arătat că bărbatul era angajat și câștiga suficienți bani, însă din iulie 2020 nu a mai plătit pensia alimentară stabilită printr-o hotărâre judecătorească. A trimis doar o sumă mică, între martie și jumătatea lunii iulie 2020, iar în rest nu a contribuit deloc la întreținerea copiilor.
Poliția s-a sesizat în 2020 pentru abandon de familie. Bărbatul a recunoscut parțial că nu a plătit, dar a spus că s-a supărat pentru că nu i se permitea să-și vadă copiii. Totuși, instanța a stabilit că nu are probleme de sănătate, nu a căutat activ un alt loc de muncă și că pur și simplu a ales să nu plătească.
Judecătorii au considerat că bărbatul a avut posibilitatea să muncească și să-și ajute copiii, dar a ales cu rea-credință să nu o facă. Astfel, a fost găsit vinovat pentru abandon de familie.
„În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în perioada iulie 2020 — până în prezent a realizat în mod constant venituri, fiind angajat cu contract de muncă în #######, nu a achitat, cu rea-credință, pensia de întreținere stabilită în favoarea fiicelor sale minore, persoanele vătămate ##### #####, ##### #### ########, ##### ####### ########, ##### ###### ########, stabilită prin sentința civila nr. ####/23.12.2019 emisă de Judecătoria Huedin, în dosar ####/242/2019”, au reținut magistrații clujeni.