Clujean de 22 de ani, arestat pentru că a violat trei minore. O fată de 15 ani a fost abuzată la o petrecere

Duba Politie infractor retinut

Un tânăr de 22 de ani din comuna Poieni, județul Cluj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi violat trei minore cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani.

Cel mai recent incident a avut loc la o petrecere organizată în noaptea de 23 spre 24 septembrie, într-o locuință din Poieni. Acolo adolescenta a consumat băuturi alcoolice, ajungând într-o stare avansată de ebrietate, în imposibilitate de a se apăra. Profitând de această situație, tânărul de 22 de ani ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta, scrie clujenii.ro.

Momentele au fost înregistrate audio-video pe telefonul mobil al suspectului, imaginile fiind ulterior folosite pentru denigrarea victimei. Tatăl fetei a fost cel care a sesizat autoritățile. Ulterior, anchetatorii au stabilit că bărbatul a profitat și de alte două minore.

Conform procurorilor, pe parcursul anilor 2024 – 2025, ar fi întreținut raporturi sexuale în repetate rânduri o minoră de 14 ani, iar în perioada decembrie 2024 – mai 2025, a agresat o altă minoră tot de 14 ani.

Procurorul de caz a dispus percheziția domiciliară a suspectului, iar la data de 1 octombrie 2025, Judecătoria Huedin a admis propunerea de arestare preventivă, stabilind măsura pentru 30 de zile, începând cu data de 1 octombrie 2025 și până pe 30 octombrie 2025.

El este cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată și a unei infracțiuni de viol săvârșită asupra unui minor.

Inculpatul, un bărbat în vârstă de 22 de ani din com. Poieni, în perioada vara anului 2024 – vara anului 2025 a întreținut în numeroase rânduri raporturi sexuale normale și orale cu o persoană vătămată minoră în vârstă de 14 ani la data începerii raporturilor sexuale, iar, același bărbat, în perioada decembrie 2024 – mai 2025 a întreținut în numeroase rânduri raporturi sexuale normale cu o altă persoană vătămată minoră în vârstă de 14 ani la data începerii raporturilor sexuale.

De asemenea, inculpatul, în noaptea de 23/24.09.2025, în timp ce se afla la o petrecere organizată într-un imobil din localitatea Poieni, jud. Cluj, profitând de starea de inconștiență urmare a consumului excesiv de alcool și de imposibilitatea de a-și exprima voința, a întreținut cu o persoană vătămată minoră, în vârstă de 15 ani, un raport sexual normal, momente înregistrate audio-video cu un telefon mobil, imagini pe care inculpatul le-a folosit pentru a o denigra în fața actualului prieten”, au reținut procurorii clujeni, potrivit sursei citate.