Cine sunt cei care și-au pierdut viața în GROAZNICUL accident de la Sânpaul: trei adulți și doi minori

Accident 5 morti Sanpaul FB

Polițiștii clujeni au identificat persoanele care și-au pierdut viața în tragicul accident de circulație produs luni dimineața pe raza localității Sânpaul.

Este vorba despre cinci victime aflate în autoturism: trei adulți, cu vârste cuprinse între 27 și 50 de ani, și doi minori, de 16 și 17 ani. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

Teribilul accident a avut loc luni, 30 martie, în jurul orei 8:00, pe DN1F-E81, la ieșirea din localitatea Sânpaul, spre Mihăiești. În eveniment au fost implicate două autocamioane și un autoturism, iar traficul rutier a fost blocat complet pe ambele sensuri de mers.

Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului, un bărbat de 38 de ani, din comuna Florești, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcția Cluj-Napoca spre Zalău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-un viraj la stânga. Acesta ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde ar fi acroșat partea laterală-spate a unui autocamion.

Ulterior, autoturismul ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani, care circula din direcția Zalău spre Cluj-Napoca.

Toate persoanele decedate se aflau în autoturism.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Polițiștii urmează să stabilească exact cum s-a produs tragedia și care au fost circumstanțele în care autoturismul a ajuns implicat în impactul devastator. Circulația în zonă rămâne afectată, iar autoritățile recomandă șoferilor să folosească rutele alternative comunicate anterior.