Cine este germanul care vine să „vindece” CFR Cluj? Primul pas: reducerea datoriilor de 15 milioane

Hendrik Kleian FC locarno

Ioan Varga a anunțat că CFR Cluj are un nou președinte. Este vorba despre antreprenorul german Hendrik Klein, stabilit în Elveția, care a sosit deja la Cluj pentru a prelua conducerea clubului.

Sosirea sa marchează începutul unei posibile schimbări majore în acționariat, iar primul obiectiv este analiza financiară și reorganizarea echipei. Joi, tribunalul urmează să decidă asupra cererii de insolvență depuse de club, potrivit gsp.ro.

Pentru început, Klein va încerca să contribuie la reducerea datoriilor clubului, iar ulterior ar urma să intermedieze preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Ioan Varga.

Un consorțiu condus de investitori elvețieni ar urma să preia clubul în următorul an. În perioada imediat următoare, noua conducere va trebui să găsească soluții pentru acoperirea unei părți importante din datorii, estimate la aproximativ 15 milioane de euro.

Hendrik Klein a explicat că primul obiectiv este aducerea clubului la pragul de rentabilitate, înaintea unui proiect pe termen lung.

„Planul meu pe termen scurt este să stabilizăm situaţia şi să ajungem la pragul de rentabilitate.

Proiecţia mea pe termen lung este legată de faptul că CFR Cluj este un club de fotbal foarte atractiv pentru jucătorii tineri care vor să fie remarcaţi, să joace în competiţiile europene, beneficiind în acelaşi timp de costuri de trai relativ scăzute în comparaţie cu alte zone ale Europei, de un oraş sigur şi curat, cu numeroase festivaluri, universităţi de top şi o cultură bogată.

Putem detalia peste câteva zile, după ce voi începe munca la Cluj”, a declarat Klein, conform sursei citate.