U-Banca Transilvania joacă astăzi, în premieră pentru baschetul românesc, în Liga Adriatică (ABA League), împotriva formației KK Krka (Slovenia), meci programat de la ora 21:00.
Partida se va disputa în Ljubljana și va putea fi urmărită în transmisiune directă pe Prima Sport 3.
Cine e KK Krka. Scurtă istorie
KK Krka s-a înființat în urmă cu 77 de ani, în 1948, în Novo mesto, al șaptelea oraș ca mărime din Slovenia. Primele rezultate notabile ale viitorilor adversari ai campioanei României au venit la începutul anilor 2000, când Krka o învingea pe Olimpija Ljubljana, în sezonul 1999-2000, pentru primul titlu de campioană națională. Ulterior, alb-verzii au mai câștigat alte șase titluri, patru cupe și cinci supercupe.
În primul sezon al Ligii Adriatice, cel din perioada 2001-2002, Krka a obținut medaliile de argint. De atunci, a câștigat de două ori divizia secundă a ABA League, în 2018 și în 2023. Tot în 2001-2002, Krka a participat pentru prima oară în Euroligă unde, deși nu a reușit să se califice în Top 16, a învins formații cu renume din Europa, printre care Real Madrid, Panathinaikos, CSKA Moscova și Skipper Bologna. Tot pe plan european, în 2011-2012, pe lângă titlul intern, formația din Novo mesto urca pe prima treaptă în Eurochallenge.
Slovenii au avut o vară încărcată la capitolul transferuri, după ce în sezonul precedent s-au clasat pe locul 2 în toate competițiile interne, iar în ABA League au obținut doar cinci victorii din treizeci posibile. Dejan Jakara s-a despărțit de zece jucători, în locul cărora au venit alți opt sportivi.
KK Krka a început sezonul pierzând supercupa în fața Cedevitei Olimpija Ljubljana, scor 78-76. Au urmat două victorii în întrecerea internă, înainte de meciul din prima etapă a Ligii Adriatice. În deplasarea de la Belgrad, slovenii au cedat 84-78 în fața echipei Partizan Belgrad, deținătoarea celor mai multe titluri de campioană, opt la număr.
Principală armă a slovenilor e Victor Baley, extremă americană sosită în această vară, care în cele patru partide are medii de 17.5 puncte, 3.2 recuperări și 1 pasă decisivă.
Te-ar putea interesa și articolul de mai jos, care îți spune când s-a înființat ABA League și care sunt echipele care au câștigat cele mai multe titluri din această competiție: