U – BT țintește cel de-al patrulea succes din ultimele cinci meciuri în toate competițiile. Formația ardeleană joacă al treilea meci consecutiv pe teren propriu, în compania ibericilor de la BAXI Manresa.
Partida cu gruparea catalană va avea loc în această seară în Turda Arena, întrucât BTarena este ocupată de spectacolele lui Andre Rieu, iar Sala Sporturilor „Horia Demian” nu îndeplinește cerințele minime pentru a organiza meciuri de EuroCup.
Istorie de aproape 100 de ani
Clubul din Manresa are o istorie vastă, de aproape un secol. Înființată în 1931, echipa s-a unit cu Club Basquet Bages în 1934 pentru a deveni Unio Manresana de Basquet. Primul trofeu din istorie a fost Copa Barcelona din 1940.
În 1968, catalanii au promovat pentru prima oară în primul eșalon din campionatul Spaniei, dar au retrogradat imediat. Manresa a revenit doi ani mai târziu, iar de data aceasta a dus-o mult mai bine, reușind clasarea pe locul al patrulea și calificarea în Korac Cup, unde a ajuns ulterior până în sferturile de finală.
La începutul anilor ’90, clubul a trecut oficial la denumirea Basquet Manresa, pe care o are și în zilele noastre. În 1996 a venit și primul trofeu major, după o finală cu rivala locală, FC Barcelona, în Copa del Rey.

*foto: xiuletfinal.cat
Cea mai importantă realizare: câștigarea campionatului
Sezonul din istoria echipei încununat cu cel mai mare succes a fost 1997-1998. Manresa a terminat sezonul regulat, iar nimic nu anunța ce urmează pentru această echipă. Fără a deține avantajul terenului propriu în seriile de play-off, catalanii au ajuns până pe prima treaptă a Ligii ACB.
Pe rând, Estudiantes, Real Madrid și Baskonia au fost învinse de către Manresa, condusă de Joan Creus, ajuns la 42 de ani. Această realizare este considerată și în zilele noastre una dintre cele mai surprinzătoare din istoria baschetului din Spania.
Manresa a jucat o singură dată în Euroligă, după câștigarea campionatului. A urmat apoi o perioadă de secetă, fără cupe europene, de aproape 20 de ani, timp în care echipa a alternat între primele două eșaloane din Spania.
Prezență constantă în Basketball Champions League
Manresa nu a mai retrogradat din 2018 și a devenit ușor-ușor o prezență constantă în Basketball Champions League, unde a fost la un pas să câștige trofeul în 2022, în urma finalei pierdute cu Lenovo Tenerife.
În acest an, viitoarea adversară a lui U-BT Cluj-Napoca participă pentru prima oară în EuroCup și are un start aproape identic cu cel al campioanei României. Catalanii au pierdut la rândul lor cu Cedevita Olimpija și Bahceșehir Koleji. Pe lângă acestea, și Neptunas a reușit să obțină victoria în fața lor. Succesele au fost semnate în meciurile cu Aris Salonic, Slask Wroclaw și Hapoel Ierusalim.
Înainte de revenirea la UCAM Murcia, Emanuel Cățe, fostul pivot al lui U-BT Cluj, a jucat pentru Manresa, iar în 34 de apariții în Liga Endesa a avut 7 puncte, 4.6 recuperări și o pasă decisivă în medie.
Principalul pericol
Alfonso Plummer este principala gură de foc a echipei, având o medie de aproximativ 13 puncte în EuroCup, cu procentaj de 52% al aruncărilor de la distanță. În double-digits mai sunt Alex Reyes (11.7) și Agustin Ubal (10.2). Grant Golden, înlocuitorul lui Emi Cățe, are și el un start bun de stagiune, cu medii de 8.7 puncte, 5.8 recuperări și 4 assist-uri.
Pe banca tehnică a echipei se regăsește Diego Ocampo. Sosit la Manresa în 2024 pentru a doua sa experiență alături de club, el și-a prelungit contractul până în 2028. Ca antrenor secund, el a jucat două finale de EuroCup, cu Girona în 2008 și cu Sevilla în 2011.
Partida dintre U-BT Cluj-Napoca și BAXI Manresa este programată miercuri, 12 noiembrie, de la ora 19:00 și va putea fi urmărită în direct pe Prima Sport 1. Casa de bilete de la Turda Arena se deschide în 12 noiembrie, de la ora 12:00.
Sursa: baschet.ro
Clasamentul la zi în BKT EuroCup, grupa B


Până acum, în cele două competiții în care participă (Liga Adriatică – ABA League și EuroCup), U-BT a avut următoarele prestații:
- în primul meci din ABA League, U-BT Cluj a învins în deplasare, cu 85-83, pe KK Krka Split; în meciul al doilea, a pierdut cu Krka Split, scor 80-87; sâmbătă, 1 noiembrie, U-BT a învins lejer pe Igokea (Bosnia & Herțegovina, scor 106 – 84). Sâmbătă, 8 noiembrie, U-BT a învins clar pe Borac Čačak (Serbia) cu 97-76.
- în cealaltă competiție, EuroCup, U-BT Cluj a fost învinsă de Bahcesehir Kollege (Turcia), scor 98-90, a învins în deplasare pe Neptunas Kapleida (Lituania) cu 107 – 102, a luat bătaie de la Slask Wroclaw (Polonia), scor 94-93, a învins acasă într-un meci dramatic pe Umana Venezia, scor 103-102, și a trecut de Hamburg Towers, scor 95-76. În etapa a 6-a a BKT EuroCup, U-BT a fost învinsă în BTarena, miercuri, 5 noiembrie, 87-93, de Cedevita Olimpija Ljubljana (Slovenia).
Te-ar putea interesa și acest articol: