CINCI ANI de abuzuri: un tânăr din Mărișel a fost reținut pentru viol. Copila avea 10 ani când au început agresiunile

5a4d3423bc4f150520f5b112fd953f4b

Polițiștii Secției 8 Rurală Huedin au reținut luni, 30 martie 2026, un bărbat de 32 de ani acuzat de infracțiuni grave împotriva unor minori.

Conform anchetatorilor, acesta ar fi profitat de o fetiță timp de cinci ani, începând de când aceasta avea doar 10 ani. În dosar sunt investigate și fapte de corupere a minorilor, după ce s-a stabilit că un alt copil ar fi asistat la unele dintre agresiuni.

Totodată, cercetările au indicat că, la data de 14 februarie, în jurul orei 23:00, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul minorei, unde, pe fondul unui conflict și al consumului de alcool, ar fi manifestat un comportament agresiv, exercitând acte de violență asupra acesteia, notează stiridecluj.ro.

Activitățile s-au desfășurat în zona orașului Huedin, iar autoritățile precizează că dosarul se află în continuare în instrumentare.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol asupra unui minor în formă continuată, coruperea sexuală a minorilor și lovirea sau alte violențe.

Bărbatul urmează să fie prezentat în cursul zilei de mâine, 31 martie a.c., în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, a administrării tuturor probelor necesare și a dispunerii măsurilor legale care se impun.