Chestiune de zile până când spitalele din Cluj vor intra în colaps. “Nu, nu avem bani, nu s-a primit niciun ban”

institutul-inimii-1

Spitalele din judeţul Cluj se confruntă cu dificultăţi financiare, iar unele dintre unităţile medicale sunt deja la cota de avarie, din cauza lipsei fondurilor pentru materiale sanitare, medicamente şi salariile personalului.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, cel mai mare din judeţ şi unul dintre cele mai mari din ţară, având aproape 4.000 de angajaţi, este la cota de avarie.

În aceeazi situație sunt și Spitalul Clinic de Recuperare şi Institutul Inimii “Niculae Stăncioiu”.

“Nu, nu avem bani, nu s-a primit niciun ban. După câte am vorbit cu managerul, nu am primit încă, nu avem bani pentru salarii şi produse pentru spital. Pe programe am primit ceva la începutul lunii, iar acum managerul chiar spune că astăzi vor să discute managerii între ei, nu vor să agite încă spiritele că nu sunt bani, până nu aşteaptă astăzi de la minister un răspuns. În spital mai sunt medicamente, dar nu ştiu ce o să fie peste două zile, când o să trebuiască să dăm salariile. Deocamdată avem ce ne trebuie, dar nu ştiu cum o să fie peste câteva zile, către sfârşitul lunii”, a declarat, pentru Agerpres, directorul medical al Institutului Inimii, Adrian Molnar.

Leave a Reply