CFR Cluj vs. FCSB. Trei puncte de aur pentru echipa lui Șumudică. O victorie construită cu suflet și apărare eroică. Ce emoții pe final!

CFR-FCSB bun

CFR Cluj a reușit să se impună, duminică seara, pe arena din Gruia, în derby-ul cu marea rivală din București, adjudecându-și trei puncte vitale după un succes strâns, scor 1-0, într-o partidă în care elevii lui Marius Șumudică au avut ultimul cuvânt.

Preliminarii și prima repriză

Înaintea fluierului de start, suporterii din Gruia i-au făcut o ceremonie emoționantă lui Mario Camora, celebrând împlinirea a 600 de meciuri oficiale în tricoul vișiniu.

Primele minute au fost mai degrabă marcate de încingerea spiritelor în peluze, unde fanii celor două tabere au fost plasați în zone mixte, însă tensiunea nu a degenerat în incidente.

Pe gazon, duelul a fost destul de echilibrat, singurul moment controversat din debut înregistrându-se în minutul 11, când gazdele au solicitat un penalty, dar arbitrajul, după consultarea sistemului VAR, a decis reluarea jocului.

În restul primei părți, ritmul a fost unul lent, lipsit de dinamică, ambele echipe păcătuind prin lipsa de agresivitate în ofensivă.

Au existat doar câteva expedieri de la distanță semnate de Joao Paulo și câteva încercări de a-l lansa în viteză pe Drazic, însă ocaziile clare au lipsit cu desăvârșire, iar la pauză tabela indica un tern 0-0.

Repriza secundă și deznodământul

Partea a doua a început în aceeași notă ternă, cu ambele echipe părând depășite sau lipsite de soluții. Abia după jumătatea reprizei, odată cu introducerea jucătorilor proaspeți de pe băncile de rezerve, spectacolul fotbalistic a prins viață.

Oaspeții au devenit mai incisivi și au și creat prima mare ocazie a întregului meci: în minutul 71, Stoian a centrat în adâncime, iar Arad a reluat puternic, trimițând mingea în bara transversală.

Răspunsul clujenilor nu a întârziat însă. Imediat după faza respectivă, acțiunea s-a mutat în cealaltă careu, iar în urma unei intervenții din partea VAR, arbitrul a acordat un penalty pentru CFR Cluj.

În minutul 77, Cordea a luat responsabilitatea execuției și a înscris cu sânge rece împotriva fostei sale echipe, aducându-și formația în avantaj.

Foto: facebook.com/lpf.ro

Pe final, „feroviarii” s-au repliat defensiv și au suportat asaltul adversarilor, iar linia de fund improvizată a echipei din Gruia a rezistat eroic presiunii, asigurând astfel o victorie prețioasă până la ultimul fluier.

Clasamentul la zi în Superligă după meciurile din această seară

*meciul dintre CFR și ”U” Cluj din etapa a 4-a a fost amânat pentru data de 8 octombrie