Următorul produs de export al celor de la CFR. Varga speră la 3 milioane de euro

BINE-AI-VENIT-PHILIP-OTELE

CFR Cluj a făcut o tradiție din vânzarea de jucători spre echipele din străinătate, iar conducerea ardelenilor este gata să dea o nouă lovitură de proporții.

CFR Cluj se așteaptă să îl vândă pe Philip Otele cu 3 milioane de euro

Sosit în vara anului 2023 liber de contract după despărțirea de UTA, Philip Otele a impresionat în tricoul CFR-ului, iar evoluțiile sale au atras interesul cluburilor din Franța și Germania.

Cotat la un milion de euro conform Transfermarkt, acesta a marcat de 9 ori și a oferit 6 pase de gol în actualul sezon al SuperLigii României.

Conducerea ardelenilor speră ca Otele să devină următorul produs de export al clubului, însă Cristi Balaj a subliniat faptul că pentru nigerian nu au ajuns încă oferte pe placul lui Neluțu Varga.

„Suma de transfer depinde de randamentul lui până la finalul sezonului. Dar cred că suma corectă este 2,5-3 milioane de euro, plus procente.

CFR îl va lăsa să plece dacă primește sumele astea. Băiatul a demonstrat că are valoare. A venit de nicăieri și s-a impus la UTA, apoi la CFR. E meritul lui.” – a fost mesajul acestuia, conform GSP.

Leave a Reply