CFR Cluj e la un pas de un transfer senzațional! Echipa din Ardeal e gata să bată palma cu un jucător care are deja 50 de prezențe la FC Porto.
Se apropie reluarea SuperLigii, iar formațiile își finisează pregătirile pentru debutul sezonului. Noile promovate au tras deja semne de întrebare prin achizițiile făcute, pentru a scăpa de grija retrogradării, în timp ce reprezentantele României în Europa s-au întărit cu nume grele, vizând cât mai multe încasări din competițiile continentale.
CFR Cluj e una dintre cele patru echipe din SuperLiga care pornesc pe scenariul european. Ardelenii intră în turul 2 preliminar al Conference League, iar ținta e clară: accederea în grupe. De aceea, șefii clubului au pus ochii pe jucători de calitate.
Potrivit fanatik.ro, Stefan Drazic va ajunge la CFR Cluj, iar acum sursele noastre indică faptul că gruparea din Gruia mai pregătește o lovitură pe piața transferurilor. Ardelenii sunt extrem de aproape de un acord cu Bruno Costa (29 de ani), o mutare care se va face prin intermediul lui Ricardo Cadu, proaspătul director sportiv al clubului.
Bruno Costa vine după o experiență la Gimhae FC, în Coreea de Sud, și se află în acest moment sub formă de liber de contract. Mijlocașul central are un palmares bogat în Portugalia, unde a strâns aproape 50 de apariții tricoul lui Porto. La 29 de ani, fotbalistul se află la vârsta potrivită pentru a face diferența, iar prezența sa poate fi un plus uriaș pentru obiectivul CFR-ului în cupele europene.
Cine este Bruno Costa, jucătorul dorit de CFR Cluj
Bruno Costa a făcut primii pași în fotbal la Feirense CJ, ca ulterior să se alăture academiei lui Porto în 2009. După 10 ani petrecuți la „Dragões”, mijlocașul a fost cedat definitiv la Portimonense, ca ulterior să mai bifeze o experiență la Paços Ferreira, urmând ca în 2021 Porto să plătească 2,5 milioane pentru a-l răscumpăra.
Fotbalistul a acumulat 47 de meciuri pentru Porto, reușind să marcheze un gol și să livreze patru pase decisive. Bruno Costa a mai evoluat ulterior la FC Porto B, Valenciennes FC, Vizela, Nacional, Gyeongnam FC și Gimhae FC. Mijlocașul are o experiență vastă, având în vedere că a strâns 96 de partide în campionatul Portugaliei și a bifat șapte prezențe în duelurile din grupele UEFA Champions League.