CFR Cluj, doar remiză într-un amical cu o echipă din Liga a 3-a! Cine a marcat

billel-omrani-cfr-cluj

CFR Cluj nu a reușit să se impună într-un meci amical disputat la Baza Sportivă „Dan Anca”. Formația pregătită de Marius Șumudică a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu CIL Blaj, echipă care evoluează în Liga a 3-a.

Omrani a deschis scorul

Clujenii au început partida mai bine și au reușit să marcheze în prima repriză. Billel Omrani, revenit recent la CFR Cluj, a fost autorul golului care a dus echipa din Gruia în avantaj.

Atacantul francez a revenit la CFR în septembrie, după ce clubul a primit dreptul de a înregistra jucători. Omrani a mai evoluat la formația clujeană între 2016 și 2022, perioadă în care a cucerit cinci titluri de campion al României și două Supercupe.

Avantajul CFR-ului nu a rezistat însă până la final. Ștefan Blănaru a restabilit egalitatea în minutul 55, iar CIL Blaj a reușit să păstreze rezultatul până la fluierul final.

CIL Blaj, lider în Liga 3

Rezultatul este unul notabil pentru formația din Blaj, mai ales că CIL traversează o perioadă foarte bună în campionat. Echipa este lider în Seria a 7-a din Liga a 3-a, cu 16 puncte acumulate după primele șase etape, notează sport.ro.

CIL Blaj a privit partida de la Cluj drept un test important, iar clubul a transmis după meci că remiza reprezintă un rezultat care oferă încredere jucătorilor și confirmă forma bună din startul sezonului.

CFR Cluj își continuă pregătirea

Pentru CFR Cluj, partida a reprezentat un test în perioada de întrerupere a competiției oficiale. Marius Șumudică a avut astfel ocazia să își vadă la lucru jucătorii și să le ofere minute celor din lot.

Ardelenii ar putea disputa un nou meci de pregătire în această perioadă, adversarul vehiculat fiind Olimpia Satu Mare, formație care evoluează în Liga 2.

Remiza cu CIL Blaj vine după ce CFR Cluj a obținut recent o victorie cu 3-1 în fața lui FC Botoșani, rezultat care a dus echipa pe locul 6 în SuperLigă, cu 13 puncte.