CFR CLUJ. Campionatul, sacrificat. Prioritate: Europa League. Echipa probabilă pe care o poate alinia Dan Petrescu

Lugano vs CFR Cluj echipe probabile-1

Dan Petrescu a demonstrat clar că Europa League este prioritatea clubului, făcând numeroase modificări în primul 11 pentru meciul de SuperLigă cu FC Argeș. Această decizie s-a reflectat în rezultatul final, CFR pierzând pe teren propriu cu 0-2, însă înfrângerea nu a generat prea multe valuri în Gruia, având în vedere obiectivul european.

Potrivit flashscore.ro, antrenorul „feroviarilor” consideră că Lugano pornește cu avantaj, invocând cota de piață superioară a adversarilor. În plus, problemele de lot sunt reale și semnificative pentru CFR, cu patru titulari indisponibili. Cea mai recentă pierdere este Muhar, care s-a accidentat chiar în turul din Elveția, adăugându-se pe o listă unde se mai află Mohammed Camara, Lindon Emerllahu și Simao Rocha.

Lotul restrâns îl pune la grea încercare pe Dan Petrescu. Păun ar putea juca în locul accidentatului Muhar. În atac, Luis Munteanu ar urma să fie sprijinit de Korenica și Nkololo, în timp ce defensiva centrală va fi asigurată de Matei Ilie și Sinyan.

Echipa probabilă a CFR Cluj

Portar: Hindrich

Fundași: Camara, Ilie, Sinyan, Bose

Mijlocaşi: Fika, Dokovic, Paun;

Atacanţi: Korenica, Munteanu, Nkololo.

Meciul CFR Cluj – Lugano e programat la 20:30, pe arena din Gruia, și va putea fi urmărit live pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1. După turul din Elveția, ambele echipe au jucat câte un meci în campionatul intern. CFR Cluj a pierdut cu FC Argeș, scor 0-2, în timp ce Lugano a pierdut și ea pe teren propriu, 1-2 cu Thun.

Te-ar putea interesa și acest articol: