Universitatea Craiova s-a impus, luni seara, cu 2-0 în fața lui CFR Cluj, în ultimul meci al etapei a 3-a din play-off. Astfel, oltenii au egalat-o la puncte pe ”U” Cluj în fruntea clasamentului, cele două formații fiind la 5 puncte de urmăritoare, cu 7 etape rămase până la final.
Prima ocazie bună de a marca a venit în minutul 19, în contul celor de la Universitatea Craiova. Cicâldău a centrat bine dintr-un corner, iar Romanchuk a reluat spre poartă, Abeid intervenind în ultima clipă.
„Feroviarii” au replicat după jumătatea primei reprize și au avut o șansă mare de a deschide scorul. Lorenzo Biliboc a deviat periculos o mingea, iar Alibek Aliev a reluat puțin pe lângă poartă din zona careului mic.
În minutul 37, Alexandru Cicâldău s-a luptat pentru o minge, care a rămas la el. Din marginea careului, dar în unghi, jucătorul gazdelor a șutat în forță la colțul scurt, dar Mihai Popa a respins în față, iar Abeid a trimis apoi în afara terenului.

FOTO: Sport Pictures
Cea mai mare ocazie a primei reprize a venit în minutul 41. Anzor a șutat de la distanță, iar mingea s-a izbit de bara transversală, după care pericolul a fost îndepărtat.
Anzor Mekvabishvili s-a aflat în zi de șut, iar la 11 minute după pauză a deschis scorul, tot cu o execuție de la distanță. Georgianul a șutat superb din drop și l-a învins pe Popa pentru 1-0.
După numai 5 minute, oltenii și-au dublat avantajul. Carlos Mora a centrat lung din flancul drept al atacului și l-a găsit excelent pe Assad Al Hamlawi, care a făcut 2-0 cu o lovitură de cap.

FOTO: Sport Pictures
Universitatea Craiova – CFR Cluj s-a încheiat 2-0, rezultat în urma căruia oltenii egalează la puncte liderul U Cluj, în timp ce ardelenii rămân pe locul 4, la 6 lunigmi de fruntașe. Rapid e pe 3, la 5 puncte de locul 1.
Universitatea Craiova – CFR Cluj: Echipele de start:
- Universitatea Craiova (3-4-3): I. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu (cpt.) – Mora, Cicâldău, Anzor, Fl. Ștefan – D. Matei, Al Hamlawi, Etim;
Rezerve: S. Lung, Glodean, Stefanovic, Balelj, Teles, Houri, Al. Crețu, L. Băsceanu, Baiaram, Nsimba, D. Barbu, T. Băluță;
Absenți: Bancu (suspendat), Isenko, M. Rădulescu (accidentați);
Antrenor: Filipe Coelho.
- CFR Cluj (4-2-3-1): M. Popa – Braun, Sinyan, Huja, Abeid – Muhar (cpt.), T. Keita – Cordea, Korenica, Biloboc, AlievRezerve: Vâlceanu, Gal, Camora, Kun, M. Ilie, Djokovic, Deac, Ad. Păun, A. Fica, Șfaiț, Kamara, Zahovic;
Absenți: Rocha, Omerue, Masic (accidentați);
Antrenor: Daniel Pancu.
Sursa: eurosport.ro
Clasamentul după primele 3 etape din play-off-ul Superligii
