Cauza morții lui Gabi Mureșan, fostul căpitan al lui CFR Cluj. Au intervenit pompierii, SMURD-ul și un echipaj Salvamont, dar fără nicio șansă

Gabi Muresan

Fotbalul românesc și comunitatea din Apold, județul Mureș, sunt în stare de șoc după moartea lui Gabi Mureșan la doar 44 de ani. 

Fostul internațional român, devenit ulterior primarul comunei Apold, s-a stins din viață la doar 44 de ani, după un tragic incident petrecut în apropierea localității.

A murit înecat într-un lac din județul Mureș

Potrivit informațiilor transmise de autorități, pompierii militari ai Detașamentului Sighișoara au intervenit miercuri seară, 8 iulie, după ce au primit un apel cu privire la o persoană posibil înecată într-un lac aflat la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold.

La fața locului au ajuns o autospecială de intervenție, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă pneumatică și un echipaj SMURD. Ulterior, misiunii i s-a alăturat și un echipaj Salvamont Mureș.

Salvatorii au reușit să îl scoată din apă pe Gabi Mureșan și au început imediat manevrele de resuscitare. După intervenția de la fața locului, fostul fotbalist a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș.

În ciuda eforturilor depuse de echipele medicale, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, iar Gabi Mureșan a fost declarat decedat. Astfel, cauza decesului este legată de tragicul incident petrecut în lac, unde fostul internațional român a fost găsit în stare critică, a transmis digisport.ro.

Campion cu CFR, viitor primar

Gabi Mureșan a îmbrăcat tricoul „alb-vișiniu” timp de șase sezoane, contribuind la una dintre cele mai frumoase perioade din istoria clubului, reușind să câștige 3 titluri de Campion, 3 Cupe și 2 Supercupe ale României alături de echipa „feroviarilor”.

Pe lângă aceste performanțe, a luptat pentru victorii care vor rămâne mereu în sufletul familiei CFRiste, împotriva unor adversari precum Manchester United, AS Roma și Braga. După încheierea carierei de fotbalist, acesta a devenit primarul comunei Apold, funcție pe care o ocupa din 2020, fiind un om foarte apreciat în comunitate.

Citește și mesajul transmis de clubul din Gruia: