“U” Cluj l-a prezentat oficial pe Răzvan Zamfir, adus de la rivala din Gruia, unde ocupa postul de șef al departamentului de scouting.
Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a detaliat pentru prosport.ro rolul pe care Zamfir – deținător al licenței de director sportiv la Coverciano – îl va avea în cadrul clubului, dar și obiectivele echipei pe piața transferurilor.
„Noi încercăm de ceva timp să aducem oameni profesioniști în toate compartimentele și doream să ne întărim și zona asta sportivă, iar Răzvan Zamfir este un om care a demonstrat la CFR, în ultima perioada sau în perioada cu Arpad Paszkany, că a adus jucători care au fost mai apoi valorizați.
Vrem și noi să dezvoltăm această zonă de vânzare a jucătorilor și cred că Răzvan Zamfir se potrivește foarte bine, mai ales că noi sondăm și ideea de a atrage investitori din zona privată care să vină în club și acesta poate să fie un argument în plus.
Gabi Giurgiu va rămâne director sportiv, iar Răzvan Zamfir va coordona acest departament. Au început deja să colaboreze și vor încerca împreună să construiască un departament puternic. (…)
Pentru club este important să ai oameni care să creeze o structură bună a lotului. Pentru că mare parte din bugetul clubului merge spre prima echipă, iar acolo este „cheia”, și din punct de vedere sportiv și al bugetului. Noi am reușit să creștem veniturile din „sponsoring” și ne dorim să creștem și această latură de vânzare a jucătorilor.
Am început și noi să studiem deja piața transferurilor. Au venit în România mulți jucători importanți, cu ajutorul lui. Clar că este un obiectiv și acesta, pentru că sunt mulți tineri jucători români de calitate, nu doar în Italia, în toată Europa”, a declarat Constantea pentru sursa citată.