Un transport ilegal de cetină de brad a fost dejucat de polițiștii din Huedin, iar povestea are un final amar pentru șofer. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei, după ce autoritățile i-au confiscat întreaga marfă: nu mai puțin de 630 de kilograme de cetină, pe care le transporta ca la carte, mai puțin partea cu documentele.
Incidentul a avut loc pe data de 3 mai, când o autoutilitară care se deplasa dinspre Călățele spre Huedin a fost oprită pentru un control de rutină. Surpriza a venit când polițiștii i-au cerut șoferului actele pentru marfă. Răspunsul? Un sec „nu am”. Astfel, cele 630 de kilograme de cetină de brad au fost ridicate și confiscate, notează stiridecluj.ro.
Acesta este doar unul dintre „trofeele” unei ample operațiuni de ordine publică desfășurată de polițiștii din Huedin în perioada 30 aprilie – 3 mai. Patru zile în care autoritățile au ieșit la rampă cu legitimări, amenzi și permise suspendate.
Bilanțul acțiunii: sute de controale și amenzi de zeci de mii de lei
Pe parcursul celor patru zile, oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Huedin, Secției 8 Poliție Rurală, Compartimentului de Investigații Criminale și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj au lucrat la foc continuu:
- 300 de persoane legitimate și 276 de autovehicule controlate.
- 112 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 63.000 de lei.
- Dintre acestea, 99 au fost pentru abateri în trafic.
- 13 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare reținute.
Pe lângă brazii și cetina confiscată, polițiștii au avut ochi și pentru alte nereguli economice. Astfel, pe 30 aprilie, două firme au fost amendate cu 4.000 de lei pentru probleme la casele de marcat. O zi mai târziu, pe 1 mai, alte două amenzi au însumat 18.000 de lei, iar dintr-un control au mai ieșit la iveală 5 litri de băuturi spirtoase și 5 pachete de țigări confiscate. Un agent economic a fost și suspendat o lună de la comercializarea produselor accizabile.
În noaptea de 2 mai, un alt caz mai grav a ieșit la iveală. Pe DJ 103K, între Agârbiciu și Bălcești, a fost prins un bărbat de 50 de ani din Căpușu Mare care conducea sub influența alcoolului. Etilotestul a arătat 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Acum este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Polițiștii clujeni anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare. Până una-alta, șoferul cu cetină a rămas cu buza umflată și cu o amenda de care nu va uita prea curând.