O clădire de pe Calea Moților nr. 13 din Cluj-Napoca ar urma să fie transformată într-un imobil cu cabinete medicale și apartamente turistice, păstrându-și fațada. Beneficiarul proiectului este omul de afaceri clujean Laurențiu Russo, fondatorul companiei Softvision.
Investiția vizează un teren de 613 metri pătrați. Noul imobil ar urma să aibă subsol, parter, trei etaje și mansardă.
La parter sunt prevăzute aproximativ șapte cabinete medicale, iar la etajele superioare ar urma să fie amenajate circa 13 apartamente turistice. Proiectul include și spații pentru imagistică medicală, iar subsolul este destinat celor 9 locuri de parcare.
Documentația a fost realizată de Scripcariu Birou de Arhitectură, sub coordonarea arhitectului Sorin Scripcariu. Laurențiu Russo este fondatorul Softvision, companie de software vândută americanilor de la Cognizant într-o tranzacție estimată la 550 de milioane de dolari.
Proiectul se află în etapa Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) și urmează să fie analizat miercuri de specialiștii din Comisia de Urbanism.
Sursa: Ziua de Cluj · Foto: Ziua de Cluj




