BTarena va intra într-un amplu proces de modernizare în perioada imediat următoare, lucrări care vor spori gradul de onfort al spectatorilor.
Conducerea sălii polivalente intenționează să înlocuiască integral aproximativ 10.000 de scaune, o investiție estimată la circa 6 milioane de lei.
Directorul Ionuț Rusu a declarat pentru cluj24.ro că decizia răspunde atât solicitărilor publicului, cât și ale organizatorilor de evenimente.
Proiectul reprezintă o modernizare semnificativă la 12 ani de la inaugurarea arenei, având ca obiectiv principal creșterea confortului spectatorilor.
„Vrem să fie scaune mai confortabile decât cele care sunt în momentul de față în sala polivalentă, care să permită o mai mare diversitate de evenimente. La cupele de tenis, de exemplu, unde se dispută două-trei meciuri consecutiv, spectatorii să poată sta mai comod și mai confortabil timp de mai multe ore”, a explicat Rusu, conform sursei citate.
Același model de scaune va fi montat uniform în toate zonele arenei: atât în tribune, cât și în peluză, atât la primul, cât și la al doilea etaj.
Potrivit directorului BT Arena, procedura de licitație pentru desemnarea câștigătorului va fi inițiată după aprobarea bugetului municipiului Cluj-Napoca pe anul 2026 (zilele trecute bugetul a fost aprobat în ședința Consiliului local – n.r). Rusu speră ca noile scaune să fie montate până în toamna acestui an.
Pe lângă confort, înlocuirea scaunelor va aduce și o îmbunătățire a acusticii sălii, un aspect esențial pentru evenimentele muzicale care au loc frecvent în această arenă.
De altfel, îmbunătățirea acusticii va contribui la atragerea unor producții și mai mari, în contextul în care reprezentanții BTarena au anunțat demersuri pentru a aduce la Cluj formația Metallica.
În cei 12 ani de activitate, BTarena a devenit un reper cultural și sportiv atât pe plan național, cât și internațional. De la inaugurarea din octombrie 2014, sala polivalentă a găzduit peste 1.200 de evenimente, reunind peste 8 milioane de spectatori. Aici au concertat artiști de talie mondială precum Sting, Lenny Kravitz și Deep Purple. Totodată, arena este casa echipei de baschet U-BT Cluj-Napoca, care a transformat-o într-o adevărată „fortăreață” în competițiile europene.
Proiectul de înlocuire a scaunelor face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare, care include deja montarea unui nou cub video și actualizarea sistemelor de ventilație și iluminat. Singurul obstacol al acestui proiect drag clujenilor este însă unul birocratic – va trebui să treacă prin filtrul licitației publice, o chestiune doar de timp.