Fost premier și actual primar al Clujului, Emil Boc, a stârnit un scandal internațional după ce a anunțat că la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică, organizată la BT Arena în perioada 26-28 iunie, nu va permite arborarea steagului Rusiei și nici intonarea imnului acestei țări. Decizia a fost menținută ferm, iar reacția autorităților de la Moscova nu a întârziat să apară, potrivit gsp.ro.
Ministrul rus al Sportului amenință: „România să-și piardă dreptul de a găzdui competiții”
Federația Internațională de Gimnastică le ridicase recent interdicțiile sportivilor ruși, permițându-le să concureze sub steagul țării lor și cu imnul național, la patru ani după suspendarea inițială ca urmare a invaziei din Ucraina. Însă Emil Boc a decis să nu aplice noua regulă, invocând contextul războiului.
Reacția Rusiei a fost promptă. Delegația rusă a anunțat că nu va mai participa la competiție, iar ministrul Sportului, Mihail Degtyarev, care este și președintele Comitetului Olimpic din Rusia, a lansat amenințări la adresa României:
„Cel mai recent incident din România, de la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică, demonstrează că țările europene încearcă să încalce cu perfidie Carta Olimpică, Statutul Federației Internaționale de Gimnastică și regulile de desfășurare a competițiilor. (…) Prin urmare, noi, la rândul nostru, vom face tot posibilul pentru a ne asigura că România își pierde dreptul de a găzdui, ca minimum, competiții internaționale de gimnastică și, ca maximum, orice competiție internațională. Acest lucru ar trebui să servească drept lecție pentru această țară și pentru potentații săi locali”.
Emil Boc: „Steagul și imnul sunt simboluri ale unui stat agresor. Nu poate fi tolerat!”
În replică, primarul Clujului a fost tranșant. El a explicat că decizia nu este îndreptată împotriva sportivilor, ci împotriva simbolurilor unui stat agresor:
„Din punctul meu de vedere, există momente în istorie când tăcerea devine un mesaj, iar simbolurile capătă semnificații care depășesc terenul de joc. (…) Steagul și imnul sunt astfel de simboluri, care depășesc cadrul sportiv. Sunt simboluri ale unor state, ale unor comportamente politice, ale unor țări care, din nefericire, au încălcat regulile păcii. Iar când pacea este încălcată, respectul pentru victime devine una dintre cele mai importante reguli de fair play”.
Boc a subliniat că nu este singurul care a luat o astfel de măsură. „Nu am fost primii, Polonia a făcut la fel săptămâna trecută”, a spus el, referindu-se la Cupa Mondială de Gimnastică Acrobatică de la Rzeszów, desfășurată în perioada 19-21 iunie, unde nici acolo nu s-au folosit simbolurile Rusiei.
„Sportivii din Rusia au fost inclusiv aici la asemenea competiții, au câștigat medalii și au fost apreciați, dar s-au folosit simboluri neutre. Inclusiv la tenis, la Transilvania Open, anul trecut, câștigătoarea a fost din Rusia, Anastasia Potapova și s-au folosit simboluri neutre”, a mai spus edilul Clujului.
Mesajul final pentru ministrul rus: „Să se preocupe cum să se retragă din Ucraina”
Emil Boc nu s-a lăsat intimidat de amenințările venite de la Moscova și i-a transmis un răspuns direct lui Mihail Degtyarev:
„Pe mine puțin mă interesează declarațiile unui ministru de sport. Poate că ar fi mai bine să se intereseze cum să se retragă Rusia din Ucraina și atunci toată lumea ar fi mulțumită și fericită. Cred că de asta ar trebui să se preocupe, ca Rusia să se retragă din Ucraina, nu cum să oprească România să mai poată organiza competiții internaționale de gimnastică sau din alte sporturi”.
Edilul a mai precizat că federația mondială a schimbat regulile în timpul jocului, iar competiția fusese aprobată la începutul anului sub incidența regulilor vechi, care interziceau simbolurile Rusiei. „Trebuiau să le respecte pentru competițiile deja aprobate anterior schimbărilor”, a conchis Boc.
Foto: gsp.ro