Biliboc, curtat din Polonia, dar și de “U” Cluj. CFR așteaptă oferta care să-i convingă

screenshot-2026-09-02-202410

CFR Cluj se află în negocieri intense pe final de mercato pentru transferul lui Lorenzo Biliboc, unul dintre cele mai valoroase tinere talente ale echipei.

Potrivit sport.ro, clubul are pe masă două oferte: una din Polonia, care poate atinge 1,2 milioane de euro cu bonusuri, și una din partea rivalei Universitatea Cluj, în valoare de 500.000 de euro plus clauze suplimentare.

Jucătorul de 19 ani, cotat la 1,5 milioane de euro, ar urma să câștige 30.000 de euro lunar dacă acceptă varianta poloneză. Biliboc a strâns 50 de meciuri pentru CFR, cu 9 goluri și 4 pase decisive, iar în acest sezon a marcat o dată în 11 prezențe. Clubul nu a dat încă un răspuns oficial niciunei părți.

O eventuală plecare ar aduce un profit uriaș, comparativ cu cei 100.000 de euro investiți inițial pentru achiziția sa de la Juventus.