Retailerul Lidl retrage de pe rafturile magazinelor sale un produs deoarece există suspiciunea că ar fi contaminat cu Salmonella.
Decizia rechemării a fost luată de firma producătoare Olimp Company Srl care retrage de pe piață produsul „Belbake Semințe de susan 200g” cu termenul de valabilitate 06.02.2026, lot 304-250641-1, din cauza unei suspiciuni de contaminare cu Salmonella.
În cazul lotului vizat, nu se poate exclude prezența bacteriei Salmonella în produs. Salmonella poate declanșa boli gastrointestinale severe. La anumite grupuri de persoane (tineri, bătrâni, gravide, imunodeprimate) poate provoca simptome grave.
Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl, iar contravaloarea acestuia va fi restituită chiar și fără prezentarea bonului fiscal.
„Recomandăm clienților să ia notă de această rechemare și să nu consume produsul afectat”, au transmis reprezentanții LIDL.
Atenție! Această rechemare vizează exclusiv produsul „Belbake Semințe de susan 200g“ cu termenul de valabilitate 06.02.2026. Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Belbake, nu sunt afectate de această rechemare.