Atacată de o haită de câini în plină stradă

853d9858bb86931c9f2a9b0f28ca47ac

Un eveniment șocant s-a petrecut la Huedin, județul Cluj, în această dimineață. O femeie a fost atacată pe strada Fildului de o haită de 21 de câini și a reușit să scape cu viață doar datorită intervenției unui localnic..

Potrivit martorilor, victima s-a refugiat disperată într-un șanț de pe marginea drumului, țipând după ajutor. Un vecin, alertat de strigătele ei, a ieșit cu o bâtă și a reușit să îndepărteze câinii, oferindu-i femeii ocazia să fugă pe lângă pereții caselo, potrivit Deveghe. Incidentul a durat aproximativ 30 de minute, timp în care femeia a fost la un pas de tragedie.

Locuitorii din Huedin cer măsuri pentru a garanta siguranța cetățenilor în fața haitelor de câini.

„Situația este total scăpată de sub control. Este inadmisibil ca în 2025 să nu putem circula pe străzile orașului de frica haitelor de câini. În orice moment se poate întâmpla o tragedie, iar aleșii locali sunt total rupți de realitate. Această situație persistă de peste 7 ani, iar Primăria și Consiliul Local Huedin sunt principalii vinovați pentru că perpetuează o înțelegere păguboasă și suspectă cu o asociație care primește inutil bani publici”, a declarat activistul civic Ovidiu Pantea, inițiatorul unei ample acțiuni cetățenești prin care dorește să forțez autoritățile să rezolve definitiv problema.

Leave a Reply