Anunțul lui Daniel Pancu înaintea următorului meci din Superligă: „Pregătiți-vă să devenim campioni!”

Daniel Pancu CFR Cluj

Antrenorul lui CFR Cluj, Daniel Pancu, a declarat că momentul care i-a consolidat încrederea că formația din Gruia se poate lupta pentru câștigarea campionatului a fost meciul din Cupa României, disputat pe terenul Universității Craiova, în ciuda faptului că elevii săi au fost eliminați în acea partidă.

CFR Cluj a învins-o pe Rapid cu scorul de 1-0 în etapa a doua din play-off și ocupă locul patru în clasamentul play-off-ului, cu 30 de puncte, la trei lungimi de liderul Universitatea Cluj.

Universitatea Craiova are 33 de puncte, însă un golaveraj inferior, iar meciul direct dintre craioveni și clujeni, programat pe 6 aprilie pe „Ion Oblemenco”, este unul cu miză mare în lupta pentru titlu.

Pancu a făcut o retrospectivă a evoluției echipei sale în cele trei meciuri jucate în acest sezon cu Universitatea Craiova, evidențiind progresul.

Foto: cfr1907.ro/Facebook

Va fi al treilea joc la Craiova. Progresul nostru este evident. De la jocul acela în care ne-au dominat net la toate capitolele și s-a terminat 1-1, după ce Louis Munteanu a marcat la singura noastră ocazie, acum în Cupă a fost cu totul altceva, ba chiar noi mai bine în prelungiri, cu două ocazii foarte mari, dar am luat al doilea gol pe o greșeală individuală, iar al treilea a fost pe contraatac, dar nu mai contează”, a spus antrenorul, prezent în studioul emisiunii Liga DigiSport.

Chiar dacă meciul din Cupă, disputat pe 4 martie, s-a încheiat cu scorul de 1-1 după 90 de minute și cu eliminarea CFR-ului după prelungiri (3-1 la loviturile de departajare), Pancu a spus că acel joc i-a dat sentimentul că echipa sa poate câștiga titlul.

Vom merge acum cu alt moral. Și dacă mi-a crescut foarte mult încrederea în echipă, asta s-a întâmplat după meciul de Cupă, de la Craiova, când am spus pentru prima dată staff-ului meu ‘pregătiți-vă să fim campioni!’. Acela a fost sentimentul meu, pentru că am văzut Universitatea Craiova, care era o sperietoare pentru toată lumea, cum era demoralizată după golul nostru egalizator, din minutul 90 al lui Cordea. De atunci, am setat acest obiectiv, titlul!”, a explicat Pancu.

Antrenorul a adăugat că observă un consum ridicat al adversarilor după meciurile cu CFR Cluj, ceea ce consideră un avantaj pentru echipa sa.

Și mai sunt detalii. Văd cât consumă echipele după meciurile cu noi. Craiova a jucat cu noi 120 de minute, după care s-a dus în Giulești unde a fost mult departe de forma ei, a jucat mai departe cu FC Argeș, la fel, în timp ce noi am jucat cu Dinamo, acasă, și am câștigat. ‘U’ Cluj consumă foarte mult cu noi, foarte mult. Acum, cu FC Argeș, o echipă cu multe ocazii la fiecare meci, a avut puține ocazii. Noi ne-am scuturat repede și am bătut Rapidul”, a mai spus Pancu.

Meciul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj din etapa a treia a play-off-ului este programat luni, 6 aprilie, de la ora 20:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Clasamentul după primele două etape din play-off-ul Superligii 

Unii au fost interesați și de acest articol: