Amenzi pentru firmele de deszăpezire din Cluj. Boc: „Câte stații necurățate, atâtea amenzi”

Trotuare-cu-zapada-8-e1767717420360-3o8n18krfyv3oupfsc8d1m

Primarul Emil Boc a anunțat aplicarea unor amenzi în valoare totală de 20.000 de lei operatorilor responsabili cu deszăpezirea.

Sancțiunile au fost aplicate pentru deficiențe constatate în mai multe puncte cheie din oraș, printre care cartierele Mănăștur și Gheorgheni, precum și pe artere principale precum Calea Turzii sau Piața 1 Mai, notează media9.ro.

„Amenzi în valoare de 20.000 de lei pentru firmele de deszăpezire. Nu au curățat toate stațiile de transport în comun.

Respect pentru banul public! Calitatea serviciilor prestate cetățenilor este de nenegociat!”, a transmis edilul pe contul său de Facebook.

Decizia municipalității vine în contextul în care, duminică seara, primarul Emil Boc reclama faptul că stațiile de transport în comun pe care le-a vizitat nu erau curățate de zăpadă.

Foto: Emil Boc- Facebook

„Am ieșit să verific curățarea zăpezii din stațiile de transport în comun din municipiul Cluj-Napoca. Mâine, 5 ianuarie 2026 este o zi lucrătoare, iar, din nefericire, stațiile de transport în comun nu sunt curățate în marea lor majoritate. Dragi firme de dezăpezire… câte stații necurățate, atâtea amenzi aplicate aveți”, a transmis, în 4 ianuarie, Emil Boc.