Amenințare falsă cu bombă pentru o aeronavă aflată în zbor, pe ruta Barcelona – Cluj-Napoca

The fog on the airport apron

Situație de criză pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj în urma unei false amenințări cu bombă.

Planul roșu de intervenție a fost activat miercuri noapte în urma unei amenințări cu bombă pentru un avion aflat în zbor, pe ruta Barcelona – Cluj-Napoca.

Miercuri, la ora 23.36, prin centrala aeroportului din Cluj, s-a primit un apel telefonic constând într-o amenințare cu bombă pentru o aeronavă aflată în zbor, pe ruta Barcelona – Cluj-Napoca.

În urma analizării, amenințarea a fost clasificată și au fost aplicate procedurile corespunzătoare unei astfel de situații.

A fost activat Planul de Management al Situațiilor de Criză, Comitetul de Mangement al Situațiilor de criză s-a întrunit la sediul aeroportului, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că a fost vorba despre o amenințare falsă.

Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj nu a fost afectat, toate zborurile desfășurându-se conform programului”, au transmis reprezentanții aeroportului.

Pasagerii au fost debarcați în condiții de siguranță, iar reprezentanții companiei aeriene și personalul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” le-au acordat sprijinul necesar.

De altfel, echipajele ISU Cluj au desfășurat pe parcursul nopții o misiune de sprijin la Aeroportul din Cluj.

Instituțiile abilitate vor face investigațiile specifice, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, se arată în comunicatul citat.

Foto: Depositphotos.com

Leave a Reply