Alex Chipciu (35 de ani) a fost eliminat în minutul 63 al meciului dintre Dinamo și ”U” Cluj, încheiat 1-3, pentru două cartonașe galbene primite în decurs de câteva secunde.
La scorul de 1-0 pentru Dinamo, Alex Chipciu a cerut un penalty după un duel cu Maxime Sivis, dar Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue. Fotbalistul lui ”U” Cluj a avut o „explozie” de nervi și a fost avertizat, potrivit digisport.ro. Protestele au continuat, astfel că Istvan Kovacs i-a arătat și al doilea cartonaș galben și l-a trimis la cabine.
La interviul de după meci, Alex Chipciu a dat, în stilul caracteristic, o serie de declarații „spumoase” și și-a recunoscut vina. Totuși, a insistat că decizia corectă era acordarea unei lovituri de la 11 metri.
„N-am rezistat mult la final, putea fi la fel și cu CFR. E clar, nu pot să mă controlez când sunt nervos. Mai bine că am luat roșu, că i-am întors. Vorbeam cu soția, că mă certa, m-a rupt în două. Vorbeam de meci, de faze, că n-am făcut, că-s cel mai bun, iar ea mi-a zis că nu-i ca mine.
Mi-a pus piedică în careu. E penalty. Dacă Sivis e caracter și recunoaște… A fost piedică în careu. Domnul Istvan a zis că așteaptă puțin, apoi, când am avut reacția, mi-a zis că-i pare rău, dar nu există cameră VAR din unghiul ăla să se vadă că mi-a pus piedică.
Nu l-am înjurat. E clar că nu-mi gestionez emoțiile. Cred că eu sunt enervant la televizor sau pe teren, dar cred că sunt corect. Am zis după meciul cu Rapid că e penalty, am zis la meciul cu Buzău că, cel puțin primul, e ușor dat.
Cred că a făcut puțin exces de zel, dar mi se pare cel mai bun arbitru al nostru. Să arbitrezi finala Champions League… E ca și cum aș vorbi eu despre jucătorii din Champions League. Sunt furnică pe lângă dumnealui și nu sunt ironic.
E greu să ai penalty, să scapi singur cu portarul, să iei două galbene… E foarte greu. Mai am în minte un penalty cu Muntenegru. Nu e atitudinea corectă asta, nu trebuia să reacționez așa”, a declarat, la Digi Sport, Alex Chipciu.
Foto: Sport Pictures
Clasamentul la zi după meciul Dinamo București – ”U” Cluj: 1-3;

Citește cronica meciului în articolul de mai jos: