Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, vineri seara, la un accident rutier petrecut pe raza localității Pădureni, județul Cluj.

„În accident a fost implicată o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, găsită de către forțele noastre în afara părții carosabile. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar trei membri ai echipajului, respectiv o pacientă, primesc îngrijiri medicale. Mai exact, este vorba despre două femei și doi bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani. Cu toții sunt conștienți și cooperanți, urmând a se stabili dacă vor fi transportați la spital”, au transmis reprezenatanții ISU Cluj.
La misiune au participat o autospecială cu modul de descarcerare și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Foto: ISU Cluj