ABSOLUT ȘOCANT! Doi minori au intrat peste un bătrân în casă, l-au amenințat cu cuțitul și i-au furat economiile

Politisti si hoti

Doi minori au tâlhărit un bătrân de 76 de ani din Turda! Adolescenții, în vârstă de 14, respectiv 16 ani, au intrat peste el în casă și l-au amenințat cu cuțitul. Potrivit anchetatorilor, cei doi adolescenți l-au imobilizat și i-au furat 15.000 de lei, după care s-au făcut nevăzuți.

Sesizarea a fost făcută de persoana vătămată prin apel la 112, în jurul orei 14.40,  iar polițiștii au demarat de îndată verificări și activități operative în municipiile Turda și Câmpia Turzii.

„Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Turda au reținut, pentru 24 de ore, doi minori, de 14 și 16 ani, cercetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cei doi sunt bănuiți că, în cursul zilei de 9 aprilie a.c., ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 76 de ani, din municipiul Turda, unde, prin întrebuințarea de violențe și amenințări cu un cuțit, l-ar fi imobilizat și i-ar fi sustras suma de 15.000 de lei din locuință, părăsind apoi locuința într-o direcție necunoscută, a transmis IPJ Cluj.

„În urma activităților investigative, cei doi minori au fost depistați la ieșirea din municipiul Câmpia Turzii, în timp ce se deplasau cu un autoturism condus de o persoană la care ar fi apelat ulterior comiterii faptei”, a mai transmis IPJ Cluj. Prejudiciul în cauză a fost recuperat parțial.

În urma administrării probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 11 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda a dispus arestarea preventivă a acestora. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz.

 

Leave a Reply