A venit de la CFR ca rezervă, dar l-a „detronat” pe bosniacul Lukic la ”U”. Alik Aliev spune totul după golul cu Botoșani

Alik Aliev U Cluj

Deși a semnat cu Universitatea Cluj în urmă cu o lună, venind direct de la marele rival, CFR Cluj, atacantul Alibek Aliev și-a câștigat deja un loc stabil în primul „11” al lui Cristiano Bergodi.

 

Reușita sa din meciul de luni seara, împotriva FC Botoșani, nu a fost doar golul care a declanșat revenirea echipei alb-negre, ci și a treia sa reușită personală în acest sezon. Italianul l-a preferat în mod constant pe rusul-suedez în fața bosniacului Jovo Lukic, golgheterul echipei din stagiunea trecută, cei doi concurând pe același post de atacant central.

 

În primul 11

Născut în Rusia, dar cu cetățenie suedeză, Aliev pare să se fi adaptat rapid la rigorile Superligii, fiind folosit titular în majoritatea meciurilor de la sosirea sa. Prezența sa constantă în primul unsprezece subliniază încrederea de care se bucură din partea staff-ului tehnic, mai ales într-un moment în care Universitatea Cluj caută stabilitate ofensivă.

Laudă pentru Lukic

Chiar dacă i-a luat locul în primul „11”, atacantul a ținut să îi facă o reverență rivalului său direct, recunoscând meritele și valoarea acestuia, mai ales după prestația din partida cu Botoșani.

 

Mă simt bine când sunt trei puncte, dar nu cred că am jucat bine, nu mă simt foarte bine. Pentru echipă este remarcabil cum a ieşit în a doua repriză, să ne schimbăm mentalitatea. Am răsturnat rezultatul. Cel mai important lucru sunt cele trei puncte.

 

Nu a fost cel mai bun meci al nostru, acum nu ştiu dacă e din cauza numărului de meciuri pe care l-am jucat. A fost cald astăzi, dar în partea a doua am arătat mult mai bine. Pe viitor nu putem să jucăm 45 de minute cum am jucat în prima repriză. Vom pierde multe meciuri dacă se va întâmpla acest lucru. (…).

Foto: Sport Pictures

Am goluri deja, dacă punem și Supercupa. Lukic a fost cel mai bun sezonul trecut, este MVP, a marcat multe goluri, dar pot să fac doar ce depinde de mine. Voi da 100%, ca totdeauna. (…).

 

CFR va avea un meci foarte greu împotriva lui Tromso, în special în Norvegia. E rece, e teren artificial, a fost complicat când a jucat ultima dată pe teren artificial. Pentru mine a fost fantastic, a fost prima dată când am jucat în Europa şi se vede diferenţa”, a spus Alibek Aliev, potrivit  Prima Sport.

Citește și cronica meciului ”U” Cluj vs. FC Botoșani: